În condițiile în care copiii sunt resursa cea mai valoroasă a societăților, garanția lor de continuitate, pierderea copiilor este un pericol fatal, iar abandonarea lor un comportament sinucigaș. Instituțiile responsabile social cu creșterea, îngrijirea, protejarea copiilor sunt familia, comunitatea (cu formele sale integrate: vecinătatea, grupurile de vârstă, obștea, parohia ș.a.) și școala. Statul este cel care ar trebui să coordoneze activitatea școlii ca instituție publică și să asigure protecția și buna funcționare a famiilor și comunităților. Statele naționale sunt, de altfel, cele care au formulat ideea că școala trebuie să formeze cetățeni utili și loiali statelor; acest principiu a stat la baza centralizării învățământului. În sec. al XIX-lea, „copilul nu aparține numai familiei sale, ci el este viitorul națiunii din care face parte, producătorul, reproducătorul, cetățeanul și soldatul de mâine. Între el și familie, mai ales în cazul în care aceasta este considerată săracă în posibiltăți, se strecoară terți: filantropi, medici, oameni de stat care înțeleg să-l protejeze, să-l întrețină, să-l disciplineze” (Perrot, în Ariès și Duby, coord., 1997, vol. VII, p. 127). Natalitatea chiar devine o afacere și un interes de stat și este controlată/limitată în cadrul familiilor urbane. Pe de altă parte, nelegitimitatea nașterilor, semn al emancipării sexuale, este în creștere; de asemenea, individualismul accentuat se afirmă și în forma feminismului, care se raportează la naștere ca la un rezultat al „hotărârii” unui „cuplu” (noțiuni noi, care subliniază apariția unui voluntarism al concepției; altfel spus, nașterea nu mai este o fatalitate, un „dat” al naturii sau al lui Dumnezeu, ci rezultatul deciziei cuplului). Astfel se produce, spun sociologii, un proces de conștientizare a copilului, care implică și planificarea educației lui.

Citește mai mult: Copiii nimănui

Educația alternativă

În ultimele două decenii, în țara noastră au fost aprobate șasemetode de predare alternativă – Waldorf, Montessori, Step by Step, Planul Jena, Freinet și Pedagogia Curativă, primele trei fiind cele mai populare. Pentru cei care nu sunt foarte familiarizați cu conceptul de ”pedagogii alternative”, trebuie să spunem că acestea sunt rodul ideilor inovatoare ale unor personalități care au trăit la începutul secolului trecut în diverse țări din Europa, iar în prezent sunt folosite într-o rețea extinsă de școli din toată lumea.

Citește mai mult: ALTERNATIVELE EDUCAȚIONALE ȘI AVANTAJELE LOR

Scopul acestui seminar este de a defini jocul de rol, de a ințelege beneficiile pe care aceste activități le au în dezvoltarea copilului și de a pune în scenă un joc de rol pe un scenariu pe care urmează să-l descoperim împreună cu participanții la sesiune.

Jocul de rol ajută copilul și adultul deopotrivă să dezvolte abilități importante și să înțeleagă o mulțime de concepte și idei pe care altfel cu greu și le-ar putea explica.

Vom învăța și vom aplica Tehnica jocului de rol, care este una dintre tehnicile bazate pe dialog, un instrument cu un spectru larg de aplicabilitate, atât în lucrul individual, cât şi de grup, atât cu adulţii, cât şi cu copiii, într-o paletă complexă de situaţii terapeutice în care există conflicte interne sau externe persoanei.

Citește mai mult: Beneficiile jocurilor de rol în dezvoltarea copilului

Perspectivă antropologică

        Studiile moderne asupra copilăriei au fost începute prin descoperirea, în istoria mentalităților (Aries, 1962), a momentului de apariție a copilăriei ca clasă socială, când cultura europeană occidentală pune copiii „în carantină” față de lumea adulților (copiii se ocupă cu jocul și educația, adulții cu munca și responsabilitatea economică). „Din afară”, copiii sunt văzuți ca persoane care încă nu au atins un statut juridic și economic deplin în societate, persoane incapabile politic, intelectual, sexual sau economic. Sociologia actuală a copilăriei, conștientă de ignorarea cunoașterii acestei resurse, încearcă să compenseze lipsa prin construirea unei „înțelegeri” și „respect” ale copilului și copilăriei care să modifice raportarea la acestea la fel cum feminismul a modificat raportarea la femeie. Copiii sunt definiți, în peisajul social actual, ca „sector” al societății ceea ce presupune că procesele relaționale intergeneraționale înseamnă desprinderea teoretică a copiilor de familii și considerarea lor ca grup social, cu interese proprii în evoluția socială, instituțională, economică și istorică (Mayall, 2013).

Citește mai mult: SATUL CA MEDIU PREDILECT AL COPILĂRIEI