Ca proces de transmitere, succesiune, continuitate culturală, educaţia este un proces conservativ şi iniţiatic. Dimpotrivă, în paradigma individualistă modernă, conform căreia individul alege socialul căruia doreşte să îi aparţină, educaţia este modul de asimilare a unor norme externe. Ea este constitutivă socialului formal, funcţional, instituţional, pierzându-şi caracterul organic. Scopul ei este, tot mai mult, descoperirea personalităţii creative, adaptabile, fluide şi combaterea înrădăcinărilor identitare care limitează individualitatea.

Procesul de învăţare defineşte oamenii la orice vârstă. Existenţa umană în sine este condiţionată de învăţare; pentru a supravieţui suntem nevoiţi să învăţăm: să cunoaştem mediul, să ne cunoaştem apropiaţii şi, forma cea mai profundă, să ne autodepăşim.

Cea mai nouă tendinţă în învăţământ, cunoscută şi apreciată ca cea mai eficientă şi de dorit de până acum, este învăţământul electronic. Cunoscut ca „e-learning” sau, mai nou, ca „e-education”, conceptul deînvăţământ electronic (sau virtual) este reprezentat de interacţiunea dintre procesulde predare – învăţare si tehnologiile informaţionale. E-learning este în acest moment mai mult decât un concept, este parte din învăţământul actual, tinzând să devină tot mai căutat prin economia de timp pe care o implică.E-learning semnifică, într-o definiţie neconsacrată, şansa omului de a se informa facil, rapid, în orice domeniu, nefiind condiţionat de un suport fizic (cărţile din hârtie) sau de un intermediar (profesorul). Acest concept permite flexibilizarea procesului de învăţământ până la a oferi cea mai largă gamă de cărţi electronice, sfaturi, imagine şi text.

“Toata cunoașterea noastra iși are originea in percepțiile noastre.”

Leonardo da Vinci

Scopul sesiunii este oferirea unor strategii de învingere a unor blocaje ce țin de comunicarea de ordin perceptiv. La acest curs veţi afla mai multe despre bariere de ordin perceptiv.

Sidney Shore identifica trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme in realizarea procesului de comunicare:

-          bariere de ordin emotional (teama de a nu comite greseli, neincrederea fata de superiori, colegi, dificultatea de a schimba modul de gândire, dependenta excesiva de opiniile altora, etc);

-          bariere de ordin cultural (dorinta de a se conforma modelelor sociale, dorinta de apartenenta, slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile, etc);

-          bariere de ordin perceptiv (incapacitatea de a distinge intre cauza si efect, refuzul de a sesiza, de a releva, incapacitatea de a defini lucrurile, ingustarea excesiva a punctului de vedere).

Teoriile actuale asupra violenţei pornesc de la premisa existenţei voinţei determinante: fie a unei voinţe care este constrânsă, ignorată sau influenţată prin actul violent, fie a unei voinţe care urmăreşte să-şi impună supremaţia sau superioritatea în cadrul acestuia. Dicţionarele sociologice fac distincţie între violenţa definită din punct de vedere juridic, care înseamnă folosirea superiorităţii fizice sau a autorităţii personale (morale) pentru a prejudicia integritatea unei persoane sau a unor bunuri. Violenţa privită din perspectivă politică este un mijloc utilizat pentru a asigura dominaţia unui grup asupra altuia (v. Pierre Bourdieu, violenţa simbolică, influenţa culturală a claselor dominante exercitată în scopul asigurării puterii). Antropologia culturală vede violenţa ca pe o constrângere de ordin cultural exercitată de o comunitate asupra celeilalte în scopul de a-şi afirma dominaţia. Psihologia denumeşte ca violenţă comportamentul agresiv, iar etologia o clasifică drept instinct înnăscut, deopotrivă al animalelor şi al omului (poate neîndeajuns recunoscut şi afirmat astăzi, în cazul celui din urmă). Toate aceste definiţii au la bază o concepţie a violenţei ca vehicol ilegitim al unei voinţe constrângătoare asupra unor obiecte sau asupra altor voinţe.

Introducere

În perioada actuală, numită și epoca informatizării, a revoluției tehnico-științifice și sistemului multimedia, învățarea eficientă devine o componentă esențială a vieții profesionale și a succesului.

Predarea este o activitate foarte importantă în procesul de învățământ, căci implică, în esență, procesul de formare a elevilor prin instruire. În didactica tradițională, predarea avea ca obiectiv transmiterea de cunoștințe, care urmau să le asimileze în mod pasiv. În perioada actuală, elevul este obligat să se implice activ în procesul de învățământ. Deci, predarea presupune acțiuni sistematice întreprinse în scopul organizării, desfășurării și îndrumării în procesul de învățare.