Bază de date online cu bune practici pentru dezvoltarea capacității instituționale a școlilor defavorizate

În acest moment, în România, deși se fac eforturi, integrarea educațională a persoanelor cu dizabilități este fragmentată și incoerentă. Copiii cu dizabilități sunt orientați spre școli speciale și spre centrele de zi care derulează programe specializate, dar acest lucru nu este complet controlat: încă există copii care nu participă la programele de educație pentru că nu sunt depistați și nu este dezvoltat un instrument de identificare timpurie a dizabilității.

Lipsa de colaborare între instituțiile abilitate la nivel central și la nivel local se observă în cifre diferite care există referitor la aceeasi categorie de copii, deși de un an funcționează noi criterii de încadrare în categoria de handicap pentru copiii cu dizabilități. Procesul de depistare și evaluare se găsește la început, cu atât mai mult cu cât în același timp s-au introdus noi criterii de încadrare conforme cu Clasificarea Mondială a Funcționalității și este nevoie de timp pentru ca acestea să devină operaționale.

          Calitatea educației reprezintă ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate.

          Evaluarea calității educației constă în examinarea multicriterială a măsurii în care o organizație furnizoare de educație și programele acesteia îndeplinesc standardele și standardele de referință.

 

         

          Dinamica și provocările din ce în ce mai diverse ale societății contemporane europene se răsfrâng și asupra României, și totdată asupra sistemului de învățământ și educațional actual, asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar dobândind noi valenţe şi roluri instituţionale.

- partea a II-a -

Exemple generale de bune practici pentru aplicarea lor în unitățile școlare din zone defavorizate:

  1. 1. Consolidarea cooperării cu autoritățile locale

            Este la dispoziția conducerii fiecărei școli situate în zona defavorizată, dar și la dispoziția autorităților publice din diferite instituții ale zonei defavorizate (primărie sau prefectură, acolo unde este cazul; cămin cultural, organizație sportivă, ONG local cu misiune/menire educațională  etc.) să dezvolte cooperarea și nu competiția tuturor actorilor implicați în procesul de educație incluzivă.

- partea I -

            Zona defavorizată este în înțelesul Ordonanţei de Urgenţă nr. 24 din 1988 (devenită Legea nr. 20 din 15 ianuarie 1999), o arie geografică, strict delimitată teritorial, care îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții: a) are structuri productive monoindustriale care, în activitatea zonei, mobilizează mai mult de 50% din populația salariată; b) este o zonă minieră unde personalul a fost disponibilizat în proporție de peste 25%, prin concedieri colective; c) s-au efectuat concedieri colective în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenți economici, care au afectat mai mult de 25% din numărul angajaților cu domiciliul în zona respectivă; d) rata șomajului depășește cu 30% media existentă la nivel național; e) este o zonă izolată lipsită de mijloace de comunicații, iar infrastructura ei este slab dezvoltată. De multe ori, zonele defavorizate se află la intersecția unor spații geografice/economice/sociale/spirituale aflate în două sau chiar trei țări învecinate. Apreciem că asupra acestor zone defavorizate trebuie o atenție specială acordată de autoritățile locale, dar și naționale din țările respective