- Sunteți aici:
-
Acasă
- Bază de date online cu bune practici pentru dezvoltarea capacității instituționale a școlilor defavorizate
Bază de date online cu bune practici pentru dezvoltarea capacității instituționale a școlilor defavorizate
Accesul la educaţie de calitate reprezintă o provocare, îndeosebi în zonele rurale unde studiază 45% din populaţia şcolară a României (nivel primar şi gimnazial).
Rata abandonului şcolar reprezintă un indicator important prin care se evaluează performanţele sistemului educaţional, pe niveluri de educaţie.
Sintagma abandon şcolar este utilizată cu sensuri diferite, mai mult sau mai puţin corecte. Iată câteva exemple în acest sens:
- indicatorul abandon şcolar, definit ca rata absenteismului ridicat sau ca pondere a elevilor cu situaţie şcolară neîncheiată: „Din cauza sărăciei, 785 de elevi din judeţul Vaslui au abandonat cursurile în prima jumătate a acestui an şcolar…” [1]
- indicatorul abandonul şcolar confundat cu indicatorul rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie: „Obiectivul Uniunii Europene privind problema abandonului şcolar este clar şi ferm: o rată de abandon şcolar în UE sub 10% până 2 18 Copiii care nu merg la şcoală în 2020.”[2]
Citește mai mult: REDUCEREA ABANDONULUI ȘCOLAR – BUNE PRACTICI ÎN PERIOADA 2001-2013
Potrivit Constituției României și a legii educației naționale, învățământul primar este învățământ obligatoriu. În aceste condiții, numărul de locuri care se alocă, prin cifra de școlarizare, pentru clasa pregătitoare, în învățământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurând astfel fiecărui copil un loc.
Părinții/tutorii/împuterniciții legali au putut înscrie la clasa pregătitoare în anul școlar 2018/2019:
- Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2018 inclusiv,
- Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie- 31 decembrie 2018 inclusiv, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare,
- Copiii care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2018, după ce inspectoratele școlare/unitățile de învățământ au consiliat părinții/tutorii/împuterniciții legali ai copilului privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al copilului și dacă dezvoltarea psihosomatică a copiilor este corespunzătoare.
Citește mai mult: ANALIZA PROCEDURII ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
„Managementul educațional este știința și arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalități potrivit unor finalități solicitate de societate și acceptate de individ. El presupune o abordare interdisciplinară, care studiază evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activități pedagogice determinate și în gestiunea programelor educative. Conducerea managerială implică și accente pe idei, pe abordare sistematică, pe schimbare, pe strategie pe inovare.” (Nicolae Stan).
Managementul educaţional a suscitat, de-a lungul timpului, interpretări multiple., astfel:
- „o funcţie executivă destinată punerii în practică a politicilor aprobate”, diferenţiindu-l de leadership, care presupune „responsabilitatea pentru formularea politicilor şi, unde este cazul, transformarea organizaţională” - Bolam (1999);
- „managementul presupune o serie de activităţi orientate către utilizarea eficientă şi eficace a resurselor organizaţionale pentru atingerea obiectivelor organizaţionale” - Sapre (2002);
- „managementul educaţional trebuie să aibă în vedere mai ales scopul şi obiectivele educaţiei” - Bush (1999, 2003).
Citește mai mult: MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Schimbarea comportamentelor legate de copii, așa cum arată studiile de specialitate, este în strînsă legătură cu educatorul parental, iar succesul educatorului depinde de calitățile acestuia.
Studiile de evaluare a programelor de educaţie parentală arată faptul că pertinenţa şi randamentul unui asemenea program sunt estimate în funcţie de două criterii:
- gradul de adecvare a conţinuturilor acestora la nevoile părinţilor (inclusiv nevoile autoidentificate),
- prezentarea acestora într-o manieră conformă cu disponibilitatea beneficiarilor – deci într-o manieră accesibilă şi credibilă pentru ei
(Crase et al., 1981, p. 221, apud Cojocaru, S., & Cojocaru, D., 2011 ).
Studile și cercetările contemporane atestă importanța majoră a mediului familial în dezvoltarea și evoluția personalității copilului (în adaptarea și integrarea școlară și socială).
Pe de altă parte, sistemul educativ școlar reprezintă agentul cel mai semnificativ în pregătirea copilului pentru viața socială și în corectarea disfuncționalităților/ erorilor educative parentale. Cu atât mai mult, cu cât misiunea școlii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerințele sociale.
Concomitent cu activitățile didactice propriu-zise, cadrul didactic are menirea și posibilitatea de a contribui la dezvoltarea personalității elevului, ținând seama de particularitățile sale bio-psiho-individuale și sociale; ereditatea, ca factor unic explicativ al personalității și comportamentului uman reprezintă o concepție limitată, întrucât aspectele sociale dobândesc, în timp, pregnanță în cristalizarea și maturizarea personalității.