Preliminarii

            Chestiunea educației financiare s-a aflat pe agenda Comisiei Europene și a statelor membre UE cu mult înaintea crizei creditelor, încă din vara lui 2007, dar nu a fost îndeajuns de popularizată și pusă în discuție ca și acum de altfel. Astfel, politicile vizând educația financiară au fost formulate în vederea realizării unor obiective apropiate, cum ar fi mai buna informare financiară a consumatorilor și mai buna lor protecție. Nu s-au făcut multe prea multe lucruri pentru îndeplinirea obiectivelor educative pe termen lung.

            Puterea UE în acest domeniu este în fapt destul de limitată. Desi subiectul educației financiare are implicații financiare clare și un impact direct asupra pieții comune europene, acesta este totuși o chestiune educativă și, de aceea, una de competență națională.

            Bruxelles-ul a menționat rolul cheie al educației într-o serie de documente încă din 2005, susținând statele membre în adoptarea de măsuri eficiente de îmbunătățire a competențelor financiare ale cetățenilor, și în special a tinerilor din statele membre UE. În două ocazii, în 2006 și 2007, Consiliul Ecofin al UE a subliniat „importanța susținerii educației financiare și a nivelului de informare a consumatorilor din statele membre”.

            Introducerea noilor sisteme de pensii în diferite state membre UE responsabilizează angajații în investirea autonomă a unei părți din banii proprii de pensie, a dat o importanță deosebită chestiunii educației financiare.

            Instalarea crizei creditelor din Statele Unite si impactul său puternic asupra Europei și întregii planete a impus o abordare mai eficientă a problematicii educației financiare. Mulți observatori au susținut că lipsa de înțelegere financiară de bază în rândul consumatorilor americani a alimentat criza creditelor subprime: consumatorii informați ar fi putut evita cumpărarea produselor riscante propuse de către managerii înclinați să-și asume riscuri. Astfel, se înțelege de la sine că un sistem slab de informare a consumatorilor și, în principal, modalitatea necontrolată de vânzare a produselor complexe și riscante au constituit cauzele crizei recente.

            Organizațiile consumatorilor sunt, de asemenea, foarte atente să sublinieze că în timp ce educația financiară este importantă, aceasta trebuie să constituie pentru bănci un pretext pentru a oferi informații clare și complete consumatorilor lor. Conform regulilor europene, băncile trebuie să-și informeze corepunzător clienții la vânzarea produselor financiare și să-i avertizeze în același timp asupra riscurilor asumate. Iar consumatorii trebuie să aibă și ei capacitatea de a compara ușor diferite produse, chiar dacă le lipsește înțelegerea financiară profundă.

Citește mai mult: EDUCAȚIA FINANCIARĂ. CONCEPT ȘI EVOLUȚIE

          Decizia apare ca o expresie a interacţiunii mai multor persoane, a raportării lor în plan afectiv sau comunicaţional, toate fiind interesate în aceeaşi măsură de soarta întregului grup. La stabilirea deciziei optime, finale, fiecare îşi aduce contribuţia sa, însă în expresia sa ultimă decizia nu mai poate fi redusă la nici una dintre contribuţiile individuale.

          Atunci când vorbim despre decizii individuale şi decizii colective se impune următoarea distincţie: ce criteriu luăm în considerare pentru a stabili dacă o decizie este individuală sau colectivă. În acest scop vom face referire la două criterii: persoana (individul) şi participarea la decizie în funcţie de nivelul ierarhic.

Citește mai mult: BUNE PRACTICI ÎN EVALUAREA DECIZIEI COLECTIVE

          Orice proces decizional presupune patru elemente esenţiale:

1.     decidentul (persoana sau grupul)

2.     problema de rezolvat

3.     soluţia la respectiva problemă care urmează a fi identificată şi adoptată  prin decizie

4.     activitatea de realizare a respectivei decizii

          Sub raport psihosocial, decizia implică intrarea în funcţiune a mai multor etape, faze: numai succesiunea lor corectă şi riguroasă asigură în final eficienţa deciziei. Momentul deciziei este o sinteză a tuturor elementelor anterioare, purtând în mare măsură pecetea lor. Mai mult, momentul deciziei va declanşa un proces ulterior tocmai în functie de felul în care s-au concretizat în el cuceririle etapelor anterioare.

Citește mai mult: BUNE PRACTICI PRIVIND PROCESUALITATEA DECIZIONALĂ

– studiu de caz – Italia

În Italia, educaţia copiilor între 0-3 ani nu face parte din sistemul de învăţământ şi, ca atare, nu intră în atribuţiile Ministerului Educaţiei. Centrele de educaţie şi îngrijire pentru această tranşă de vârstă (asilo nido) se organizează de către Regiuni şi Comune, conform propriilor reglementări. Părinţii sunt cei care plătesc serviciile de educaţie antepreşcolară.

Copiii de peste 3 ani frecventează scuola dell' infanzia, responsabilitatea centrelor educative revenind Ministerului Educaţiei. Frecventarea acestui nivel de educaţie nu este însă obligatorie.

Nivelul minim de calificare în centrele de antepreşcolari este ISCED 3, diplomă de specialitate obţinută după absolvirea de studii secundare superioare. Tendinţa actuală este de a se pregăti educatori cel puţin cu diplomă de licenţă, la nivel ISCED 5, în cadrul aşa-numitului curs de un singur ciclu (3+2 ani). Precum în Spania, studiile de master capătă şi în Italia o tot mai mare amploare.

Citește mai mult: Formarea iniţială a cadrelor didactice în domeniul educației incluzive în Europa