Factorii esentiali in asigurarea si cresterea eficientei interpersonale la nivelul organizatiei scolare sunt:

-         relatiile optime de intercomunicare;

-         intercunoasterea (bazata pe incredere si stima reciproca);

-         relatiile socio-afective/ afectiv-simpatetice (bazate pe sinceritate).

Eficienta/eficacitatea interpersonala depinde de capacitatea indivizilor aflati in relatie de a transpune in practica, in comportamentele interpersonale, a unor competente sociale, care au un rol pozitiv atat la nivel personal si interpersonal, cat si in planul activitatii profesionale/scolare.

Referindu-se la gestionarea eficientă a abilitatilor si competentelor sociale si psihosociale, precum și la gestiunea dinamicii relatiilor ca atare, Covey (2002) acordă o atentie deosebita managementului si intretinerii relatiilor interpersonale. Autorul pleacă de la sase modele (denumite de el „paradigme ale interactiunilor umane”).

Modele/ paradigme ale intercatiunii umane:

1.     CASTIG/ CASTIG

2.     CASTIG/ PIERDERE

3.     PIERDERE/ CASTIG

4.     PIERDERE/ PIERDERE

5.     CASTIG

6.     NETRANZACȚIONARE

Citește mai mult: DETERMINANȚI AI EFICIENȚEI INTERPERSONALE

          Plecând de la constatarea că multți oameni consideră în mod eronat eficiența prin prisma rezultatului/producției (cu cât produci mai mult cu atât ești mai activ, mai eficient), Stephen R. Covey (2002) definește eficienţa prin echilibrul dintre rezultatul activității/ producţie (P) şi capacitatea de a produce (CP) personală - cel mai important bun pe care il avem - pe noi înșine, raportarea la cele patru dimensiuni ale naturii umane - cea fizică, cea spirituală, cea mentală și cea social/afectivă. Eficienţa = P/CP. Acest raport/echilibru este valabil pentru cele mai diverse „bunuri” (fizice, financiare, umane) şi situaţii, fiind important atât în plan individual şi interpersonal, cât şi pentru mediul organizaţional; de exemplu, dacă un părinte/ profesor/ unitate școlară folosește „bunurile” umane - copil/ elev/ personal didactic  - numai pentru a produce (P) (performanța școlară/ profesională), deci nu respectă echilibrul P/CP, ei nu fac altceva decât să scadă eficienţa și beneficiile pe termen lung (CP); la fel și în cazul unei centrări excesive pe CP, fără a produce nimic: s-ar omite beneficiile pe termen scurt (P).

          „Echilibrul P/CP îmi apare ca esenţa însăşi a eficienţei. E confirmat în orice domeniu al vieţii. Putem acţiona cu sau împotriva lui, dar de existat, există. E un far.” (Covey, 2002, p. 47).

          O problemă esențială în ceea ce privește gestiunea timpului o constituie  problema generării cantităţilor de timp necesare îndeplinirii obiectivelor şi activităţilor stabilite.

„Felul cum vă folosiți timpul rezultă din felul cum îl apreciați și cum vă stabiliți prioritățile.” (Covey, 2002, p. 144).

          Covey, pornind de la clasificarea activităţilor după gradul de importanţă şi gradul de urgenţă, propune un model managerial al timpului, cu patru cadrane, fiecare dintre cadrane rezultând din cuplajul criteriilor de clasificare a activităţilor:

Citește mai mult: UN MODEL DE GESTIONARE EFICIENTĂ A TIMPULUI

”Omul este singura ființă capabilă să decidă ce direcție va lua viața sa”

Reuven Feuerstein

Baza teoriei de învățare mediată dezvoltată de Reuven Feuerstein este reprezentată de cercetări clinice începute după al Doilea Război Mondial cu acei copii care supraviețuiseră lagărelor de concentrare, numiți de el ”copiii de cenușă”. Incapacitatea orientării în spațiu și în timp, a percepției corecte, imposibilitatea găsirii datelor necesare pentru organizarea vieții, a recunoașterii elementelor realității concrete observate la acești copii erau considerate probleme dovedind deficiențe aproape imposibil de recuperat.

Astfel, teoria de învățare mediată s-a născut din necesitatea de a sprijini persoanele aflate în dificultate, dar astăzi este utilizată în medii diverse: mediul educațional formal (învățământul preuniversitar și universitar), domeniul psihopedagogiei speciale (recuperarea persoanelor cu probleme de integrare socio-culturală), domeniul educației adulților (întreținerea capacităților mentale a persoanelor în vârstă) și al formării continue (calificarea profesională a personalului din domeniul productiv).

Citește mai mult: TEORIA DE ÎNVĂȚARE MEDIATĂ ȘI PROGRAMUL DE ÎMBOGĂȚIRE INSTRUMENTALĂ

“Cel mai putenic argument pentru integrarea curriculum-ului este chiar faptul că viaţa nu este împărţită pe discipline.”

J. Moffett

Abordarea interdisciplinară a conținuturilor educaționale reprezintă o provocare și, totodată, un imperativ pentru cadrele didactice si pentru toate nivelele de școlaritate.

Interdisciplinaritatea reprezintă un principiu de organizare și desfășurarea a procesului educațional.

Cadrul de referință al Curriculumului Național pentru Învățământul Obligatoriu reglementează principiile privind predarea și învățarea și accentuează urmatoarele idei: 

• respectarea particularităților de vârstă și individuale—  reper fundamental în construirea situațiilor de predare-învățare; 
• diversificarea și flexibilizarea situațiilor de predare—  învățare prin utilizarea de metode și procedee variate, interactive care să motiveze, să stimuleze elevul, să antreneze inițiativa, imaginația, creativitatea, dorința de a învăța; 
• centrarea pe obiective care urmăresc formarea de capacități, competențe, atitudini; 
• centrarea pe elev în proiectarea activităților de învățare.                                                                                           

  Citește mai mult: ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ ȘI PREDAREA INTEGRATĂ A CUNOȘTINȚELOR