• Sunteți aici:  
  • Acasă
  • Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

Ameliorarea comunicării organizaţionale reprezintă totalitatea măsurilor concrete luate pentru buna funcţionare a organizației respective. Soluţionarea perturbărilor comunicării se poate realiza pe planuri multiple, soluţionarea reală depinzând foarte mult de gradul de implicare şi de identificare cu vectorii reali organizaţionali, din partea managerilor responsabili cu rezolvarea acestei probleme şi a membrilor organizației care trebuie determinaţi să se armonizeze cu opiniile liderilor.

În direcţia ameliorării comunicării organizaţionale, Zlate (2004) descrie patru metode generale de optimizare:

1.      Crearea climatului suportiv al comunicării

2.      Folosirea tehnicilor de ascultare activ-eficientă

3.      Facilitarea transpunerii empatice

4.      Utilizarea zvonurilor 

1. Crearea climatului suportiv al comunicării: are la bază faptul că o bună comunicare depinde în mod esenţial de cadrul social în care se manifestă relaţia. Necesitatea unui climat suportiv, având corespondent în nevoia de siguranţă individuală, constituie un pas important, deseori neglijat sau minimalizat în organizaţiile neexperimentate, în sensul deschiderii participanţilor către ceilalţi şi realizarea pe cât posibil a unui dialog în cadrul comunicării organizaţionale.

 

            Între comunicare și conflict există o relaţie de interdependenţă, comunicarea având un dublu rol în managementul conflictelor:

®    comunicarea poate fi sursa conflictului – comunicarea deficitară/ ineficientă;

®    comunicarea are rol de prevenire, evitare, gestionare, diminuare sau rezolvare a conflictelor – ceea ce necesită  abilităţile de comunicare.

            Stilul de comunicare reprezintă expresia personalității umane, în unicitatea și individualitatea ei. Se referă la ansamblul particularităţilor de manifestare caracteristice unei persoane în actul comunicativ și desemnează:

-          modalităţile specifice  de recepţionare/decodificare a mesaului;

-          modalităţile personale de prelucrare/interpretare a mesajelor;

-          modalităţile specifice de exprimare a răspunsului, particularităţile personale de feed-back..

Există o serie de studii care analizează politicile şi legislaţia cu privire la educaţia incluzivă în ţările Uniunii Europene şi cele aparţinând OECD.

Datele prezentate în studiul Special Needs Education in Europe realizat de Agenţia Europeană pentru Dezvoltare în Educarea Nevoilor Speciale şi EURYDICE ilustrează practici incluzive din 30 de ţări europene. Studiul s-a axat pe cinci arii ale educaţiei incluzive şi anume:

(1) politici şi practici incluzive;

(2) aspecte financiare ale educaţiei cerinţelor speciale;

(3) cadrele didactice şi educaţia cerinţelor speciale;

(4) tehnologiile de informare şi comunicare în educaţia cerinţelor speciale şi

(5) intervenţie timpurie.

Majoritatea specialiștilor au acceptat deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică (ADHD) ca pe o afecțiune care apare în copilărie. Întâlnim frecvent cazuri în care ADHD face ca unii copii cu un coeficient de inteligență la nivel mediu sau peste mediu și cu o bună educație oferită de părinți, să aibă comportamente indezirabile și să întâmpine dificultăți de integrare și socializare la grădiniță.

Unii preșcolari sunt categorisiți în mod eronat ca „hiperactivi”. Exista posibilitatea ca ei sa nu aibă nicio problemă, cu excepția unei „agitații” si a lipsei simțului practic, care sunt normale la aceasta vârstă.

Cei mai mulți părinți descoperă că copilul lor cu ADHD are o dezvoltare mai lentă față de alți copii în jurul vârstei de trei ani. La aceasta vârstă comportamentele care pun semne de întrebare cadrelor didactice și părinților sunt: toleranța redusă la frustrare, izbucniri imprevizibile, manifestări agresive față de ceilalți copii.

Integrarea este un proces de includere în grădinițele de masă, la activităţile educative formale şi non-formale, a acestor copii. Grădinița, este considerată ca fiind a doua instanță de socializare a copilului (familia fiind considerată prima instanță de socializare), iar integrarea acestuia reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanță fundamentală în facilitarea integrării ulterioare în școală și viața comunitară prin formarea unor conduite și atitudini, a unor aptitudini şi capacităţi favorabile acestui proces.

           Copiii din minorități etnice dezavantajate sunt reprezentați în mod disproporționat ca având rezultatele cele mai slabe la școală și prezintă un risc crescut de părăsire timpurie a școlii

Adesea, factori socio-culturali precum barierele lingvistice, discriminarea, sau (presupuse) dezechilibre în ceea ce privește capitalul cultural pot sta, de asemenea, la baza rezultatelor slabe la învățătură. În cadrul sistemului educațional sunt marginalizați cultural în special copiii din familii de migranți sau de romi. Deși datele comparative sunt insuficiente, dovezile disponibile demonstrează că elevii de etnie romă sunt cei mai predispuși să părăsească școala înainte de a finaliza – sau chiar de a începe – învățământul secundar superior.

Deși informațiile cu privire la elevii de origine străină trebuie să fie interpretate cu precauție, întrucât sunt insuficiente pentru unele state membre ale UE, acești elevi sunt de două ori mai predispuși să părăsească timpuriu sistemul de educație și formare, prin comparație cu indivizii nativi.

  1. SIRIUS - STIMULAREA SUCCESULUI LA COPIII ŞI TINERII CARE PROVIN DIN FAMILII DE MIGRANŢI
  2. INTEGRAREA ȘCOLARĂ A COPIILOR REFUGIAȚI ȘI A SOLICITANȚILOR DE AZIL
  3. DERULAREA PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CADRUL PROGRAMULUI “A DOUA ȘANSĂ” PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR INFERIOR
  4. MOTIVAȚIA, SATISFACȚIA ȘI PERFORMANȚA PROFESIONALĂ