Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate

didact 2020 R2

Stabilirea relaţiilor este una dintre cele mai importante sarcini ale copilăriei şi rămâne o sarcină pentru întreaga viaţă. Astfel relaţiile oferă contextul în care se dezvoltă toate funcţiile psihologice ale unui copil. Când interacţiunile dintre oameni formează secvenţe consistente în timp, tragem concluzia că există un anumit tip de relaţii. Astfel un părinte care loveşte în mod repetat un copil în timpul mai multor contacte este descris ca având o relaţie abuzivă cu acel copil.

Nu toți copiii care au suferit abuzuri sau neglijare (copiii abandonați, abuzaţi fizic sau sexual, copii care, în legislaţia international sau naţională, au dreptul la sprijin, susţinere şi activităţi de tip recuperator) se bucură de atenţia autorităţilor publice. Unii dintre copiii-victime ale abuzurilor se află în plasament familial sau în instituţii rezidenţiale, iar alţii suntchiar în propriile lor familii, în locuințe particulare sau în locații necunoscute, fără să beneficieze de un ajutor specializat.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului sau direcţiile judeţene de protecţie a copiilor monitorizează parțial situaţia copiilor abuzaţi şi neglijaţi. O bună parte din acești copii pot fi menţinuţi în propriile familii, fiind eliminate comportamentele abuzive asupra lor dacă există o intervenţie în familiile respectiver şi o urmărire constantă a situaţiei copilului, monitorizată de către serviciile judeţene specializate (management de caz, prevenire primară şi secundară, consiliere, psihoterapie etc.).

            O bună comunicare între profesor și elev este în măsură să sprijine procesul educațional și să faciliteze incluziunea școlară. În urmă cu cincizeci de ani, când au fost inițiate cercetările de comunicare nonverbală, se atrăgea atenția că indicatorii nonverbali sunt la fel de „sonori” și eficienți în comunicare ca și cuvintele. Acest lucru este adevărat mai ales în legătură cu copiii.

Probleme achizitiei limbajului este una de importanta deosebita. In vederea elucidarii ei s-au elaborat mai multe teorii ce urmeaza cateva directii principale:

1.Teoria invatarii propusa de catre Skinner

didact f100 d

Temperamentul constituie latura dinamico-energetică a Personalităţii. Dinamică deoarece ne furnizează informaţii cu privire la cât de iute sau lentă, mobilă sau rigidă, accelerată sau domoală, uniformă sau neuniformă este conduită individului. Energetică deoarece ne arată care este cantitatea de energie de care dispune un individ şi mai ales modul cum este consumată aceasta.