Acest material se referă la funcțiile familiei și despre ce presupun acestea. Funcţia economică – presupune asigurarea resurselor materiale, Funcţia de socializare – presupune transmiterea, cu scopul asimilării de către copii, mai ales, dar şi de către toţi membrii familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social; Funcţia de solidaritate – presupune asigurarea unităţii şi stabilităţii; Funcţia sexual-reproductivă ce presupune satisfacerea sexuală reciprocă a celor doi soţi şi aducerea pe lume a copiilor.

Familia este institutia fundamentala in toate societatile. Din perspectiva sociologica este “o forma de comunitate umana alcatuita din doi sau mai multi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne, realizand, mai mult sau mai putin, latura biologica si/sau latura psiho-sociala”.

Citește mai mult: Funcţiile Familiei

Multă vreme psihologia a subapreciat jocul copilului deoarece în acest domeniu studiul sistematic al animalului l-a precedat pe cel al copilului. Fără îndoială că pedagogii clasici, de la Rabelais la Rousseau, trecând prin Montaigne şi Locke, au semnalat importanţa jocului infantil, însă fără să surprindă un studiu riguros. Primul studiu serios asupra jocului a fost de fapt, cel pe care Groos l-a consacrat jocului animalelor, în 1896; a urmat un studiu al aceluiaşi autor asupra jocului uman, în 1899, dar el se integra în cadrul deja fixat pentru jocul la animale. Şi această concepţie a jocului copilului ca o activitate care prelungeşte jocul animal se regăseste până la Claparede, (Claparede, 1909) accentul se pune în primul rând pe tendinţe, trebiunţe, activitatea ludică fiind considerată, ca expresia diverselor tendinţe, a multiplelor trebuinţe dintre care fiecare explică un anumit tip de joc.

Citește mai mult: Jocul, un mijloc de instruire şi educaţie

Sistemul de reprezentare. Pe lângă competența sau alfabetismul cognitiv, capacitatea de cunoaștere și de comunicare rațională precizată mai cu seamă în cadrul educației școlare, persoana deține și comunică și în funcție de sistemul de reprezentare, adică în funcție de „ansamblul organizat de informații, credințe, atitudini și opinii pe care un individ (sau un grup) le elaborează în legătură cu un anumit obiect” (Abric, 2002, p. 20). De fapt, prin raportarea permanentă a omului la simboluri, realitatea este permanent recreată, din perspectiva reprezentărilor pe care fiecare le deține în raport cu o anumită realitate.

Chiar cele mai evidente fapte sau situații, cele mai „obiective”, o piatră, un animal, o culoare sunt descifrate și înțelese diferit în funcție de sistemul de simboluri și reprezentări de care aparține un locutor. Noțiunea de reprezentare socială a fost introdusă în științele socio-umane în 1961 de psihologul Serge Moscovici și de atunci joacă un rol extrem de important în analiza interacțiunii sociale și a comunicării. Oamenii interpretează situațiile și se raportează la ceilalți în funcție de felul în care își reprezinte aceste cadre; ei au deja o reprezentare a oricărei situații de comunicare încă dinainte de a se confrunta cu ea, o reprezentare apriorică și virtuală care anticipează situația sau comportamentul partenerului de relație sociale, fie el amic sau inamic și care va orienta acțiunea întreprinsă poate în mai mare măsură decât datul obiectiv cu care se va confrunta la momentul respectiv.

Citește mai mult: IMPORTANȚA SISTEMULUI DE REPREZENTĂRI ÎN CONTEXTUL COMUNICAȚIONAL

Ca și alte materiale referitoare la familie, și textul de față se referă la modul în care familia, ca instituție fundamentală, primordială a societății, este responsabilă, împreună, dar îantea instituțiilor educaționale, de formarea și de integrarea socială a copiilor.

Capacitatea de socializare, care se poate înțelege drept abilitatea copilului/persoanei umane de a se adapta mediului social și instituțiilor sale principale, se formează în familie și se adaptează sau se șlefuiește în mediul extrafamilal, în instituțiile școlare, profesionale, publice sau de alt tip. Incluziunea socială depinde, pe de o parte, de capacitatea familiei de a se integra mediului social global sau de a face parte dintr-o cultură globală și, pe de altă parte, de capacitatea individului/copilului de a face parte dintr-un grup, în acest caz din grupul școlar. Înainte de acțiunea pozitivă de incluziune din partea școlii, este nevoie de siguranța sau de garanția că indivizii/copiii au conceptul și deprinderea de a fi sociabili, ceea ce presupune proveniența lor din familii funcționale.

Căci familia este, după cum preciza întemeietorul sociologiei și al curentului pozitivist de gândire, filosoful fracez Auguste Comte (1798-1857), primul exercițiu al depășirii sinelui, egoismului și interesului propriu și prima formă de incluziune și de altruism: “prin familie, individul începe a ieşi din personalitatea sa şi învaţă a trăi în celălalt”, baza organizării familiale fiind, aşadar, altruismul sau sociabilitatea primară.

Citește mai mult: Familia și funcțiile sale responsabile de formarea altruismului și capacității de incluziune a...