Aplicarea cu succes a tuturor cunoştinţelor ştiinţifice şi pedagogice ale profesorului este condiţionată de cunoaşterea profundă a fiecărui elev, având în vedere că personalitatea fiecăruia e diferită şi unică. Particularităţile de vârstă nu se prezintă uniform şi identic la toţi copiii de vârste egale, aceştia având trăsături individuale pronunţate care impun luarea unor măsuri educative detaliate.

Între ei există numeroase deosebiri de temperament, de caracter, de aptitudini şi interese, a căror cunoaştere îl obligă pe învăţător să aplice metode şi proceduri adecvate, care să stimuleze dezvoltarea personală a acestora în direcţii potrivite. Cunoaşterea particularităţilor nu trebuie să constituie un scop în sine, ci o condiţie pentru a  şti în ce direcţie trebuie condus demersul instructiv-educativ.

Citește mai mult: Particularităţile psihologice de dezvoltare şi învăţare la elevi, premisă a asigurării reuşitei...

            În vederea conceperii și practicării unei educații incluzive, o mare atenție trebuie acordată, mai ales în comunicarea didactică, alegerii codurilor și canalelor adecvate de comunicare.

Codul de comunicare, adică sistemul pe baza căruia se construiesc mesajele (cum sunt alfabetele, vocabularele, codul Morse etc.) influențează calitatea comunicării prin nivelul său de adaptare la tipul de mesaj pe care îl codifică și la calitatea interlocutorilor. A încerca să transmiți o stare emoțională în limbaj cibernetic sau un semnal sonor unei persoane surde este falimentar pentru respectivele situații de comunicare. Pe de altă parte, în umărirea clarității comunicării, trebuie ales codul cât mai puțin ambiguu, cel care limitează numărul de sensuri ale simbolurilor folosite. Acest lucru se recomandă mai ales acolo unde comunică interlocutori ce nu au aces la aceleași tipuri de coduri și care doresc o transmitere cât mai exactă a informațiilor. Desigur că renunțarea la polisemie (pluralitatea sensurilor atribuite simbolurilor) și la ambiguitate (păstrarea unui nivel ridicat de subiectivitate în formulare mesajului) duce, deodată cu precizarea și exactitatea mesajului, la sărăcia comunicării. Acest lucru este nociv pentru calitatea comunicrăii între interlocutori apropiați (membri ai familiei, prieteni, persoane care fac parte din același spațiu cultural), dar devine o prioritate când distanța și diferențierea socială între interlocutori crește.

Citește mai mult: CODURILE ȘI CANALELE DE COMUNICARE – EDUCAREA COMUNICĂRII INCLUZIVE

Formele excluziunii sunt adeseori forme ale abuzului, iar primele și cele mai grave care se pot manifesta sunt cele exercitate asupra copilului în familie.

În contrast cu abuzul societal şi instituţional, abuzul familial este comis de membrii familiei copilului – în special de către cei în care copilul are încredere, cei însărcinaţi cu îngrijirea copilului.

Desemnarea unui anumit comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali şi culturali. Un comportament este considerat într-o societate dată ca fiind abuziv, dacă el depăşeşte standardul cultural obişnuit al comunităţii. Bătaia peste fund sau o palmă dată unui copil sunt considerate în România forme acceptabile de pedepse aplicate de părinţi. Chiar dacă un părinte aplică aceaste forme de pedeapsă în mod frecvent (chiar zilnic), în general asistentul social nu ar putea considera justificată pedepsirea părintelui, sau decăderea lui din drepturile de părinte numai pe această bază; pedepsirea copilului ar face parte din funcția etico-juridică și normativă a familie, încă prezentă în clasele conservatoare ale populației, acolo unde valorile culturii familiale sunt însoțite de un sistem de recompense și sancțiuni specifice, asociate comportamentelor și atitudinilor raportate la aceste valori.  Intervenția este njustificată numai întrucât comportamentul nu este raportat la un asemenea sistem valoric și normativ, finnd, în această măsură, abuziv.

Citește mai mult: ABUZUL FAMILIAL ASUPRA COPILULUI – FORMĂ PRIMARĂ DE EXCLUZIUNE

Competența cognitivă a copiilor și dezvoltarea ei. Nu numai personalitatea sau stările emoționale pot influența comportamentul copiilor în școală și în afara ei, ci și capacitatea lor de cunoaștere, competența funcțională, simbolică, culturală și educațională sau organizarea funcțiilor mentale și intelectuale. Oricare persoană își edifică și ajunge să dețină, inclusiv prin educația școalră, un sistem cognitiv, adică un mod propriu de reflecție sau gândire care este parțial tributar datelor congenitale și parțial determinat de tipul de socializare, atât primară (în familie și grupurile mici frecventate în copilăria timpurie), cât și secundară (în instituții educaționale extrafamiliale). Această capacitate de a cunoaște a omului este răspunzătoare pentru limbajul utilizat (codurile comunicării sociale, în școală și în afara ei), pentru organizarea datelor de cunoaștere și pentru interpretarea lor. De pildă, o persoană cu o formație care a inclus educația religioasă, va interpreta aproape totalitatea datelor de cunoaștere la care va acea acces într-un mod total diferit de o persoană lipsită de acest tip de educație sau de o persoană educată într-un sistem cognitiv ateist. La fel de importantă este competența lingvistică sau cea simbolică, care se suprapun în bună măsură, fără a fi deloc identice între ele sau cu tipul religios/nonreligios de socializare.

Citește mai mult: COMPETENȚA COGNITIVĂ ȘI ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL