• Sunteți aici:  
  • Acasă
  • Bază de date online cu bune practici pentru dezvoltarea capacității instituționale a școlilor defavorizate

Bază de date online cu bune practici pentru dezvoltarea capacității instituționale a școlilor defavorizate

 

         Măsurarea eficienţei în organizaţiile școlare este un demers complex și destul de dificil. Activitatea instructiv-educativă este prin excelenţă situaţională şi interactivă, ceea ce înseamnă că ea depinde nu doar de factori diferiţi ca natură şi număr, ci şi de concomitenţa sau interacţiunea lor. De exemplu, interacţiunile dintre profesori şi elevi nu sunt univoce: unul şi acelaşi comportament poate avea efecte diverse în funcție de contextul interactiv în care se derulează; aceleaşi practici, aceleaşi maniere de a fi nu sunt obligatoriu eficace cu toate tipurile de elevi şi la toate disciplinele.

         Problematica evaluării eficienţei educaţionale a fost evidențiată de diverși autori (Darling-Hammond, Wise și Pease; Felouzis ș.a.) care au aratat că, dacă este relativ simplu să măsurăm producţia sistemului educativ utilizând „intrările” şi „ieşirile” acestuia după modelul economic şi demografic, este dificil să se cunoască „producţia” unui profesor. „Nu numai pentru faptul că fiecare profesor într-o organizaţie şcolară este un muncitor colectiv care lucrează la formarea elevului, ci şi pentru că relaţia pedagogică nu se reduce doar la învăţare: ea este şi o relaţie de socializare, greu de sesizat” (Felouzis, 1997, p. 33).

         Cu referire la măsurarea şi evaluarea eficienţei/ eficacităţii organizaţionale, Zlate (2004) precizează că aceste demersuri reprezintă operaţii cu un mare grad de dificultate atunci când este vorba despre transpunerea lor în practică, evaluatorul confruntându-se  cu o serie de probleme de al căror mod de soluţionare va depinde însăşi finalitatea procesului respectiv.

         În literatura de specialitate sunt prezentate informaţii cu referire la aceste probleme şi, totodată, sugestii rezolutive.

 

Stabilirea priorităților individuale/ profesionale/ organizațional-școlare ca principi al eficienței / eficacității presupune un demers riguros ce necesită în mod obligatoriu raportarea la obiective, fără însă a confunda cei doi termeni.

MacKenzie (2001) precizează că „oamenii confundă adeseori scopurile sau obiectivele cu priorităţile. Este destul de simplu de înţeles că priorităţile sunt obiective aşezate în ordinea importanţei” (p. 38, apud Zlate, 2004, p. 167).

A prioritiza înseamnă: să alegi ce faci şi ce nu faci. Identificarea sarcinilor care sunt mai importante la un moment dat, acordându-le mai multă atenţie, energie şi timp;  Pentru o prioritizare eficace, trebuie să ştim ce este important şi să facem diferenţa dintre important şi urgent.

Stabilirea priorităților implică: ierarhizarea, ordonarea și eşalonarea tuturor obiectivelor reţinute pentru a fi îndeplinite.

Pentru Covey (2002), un management eficient înseamnă „a ști să dai prioritate priorităților”, iar stabilirea priorităţilor echivalează cu o «gospodărire» efectivă a propriei personalităţi, cu punerea în disponibilitate a capacităţilor ei cognitive, volitive: putere de disociere, analiză, succesiune, aplicare specifică, implicarea factorului «timp» (p. 133). Capacitatea de stabilire a priorităţilor reprezintă pentru autor una dintre condiţiile esenţiale ale eficienţei personale și/sau organizaționale, ea fiind, practic, expresia unei alte capacităţi mai generale, şi anume a celei de autoguvernare/ autoreglare.

În ceea ce priveşte cadrul legislativ, România ţine cont de legislaţia creată de organismele internaţionale cu privire la educaţia persoanelor cu CES. Actele internaţionale la care România a aderat prin semnarea acestor documente sunt:

• Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului;

• Declaraţia de la Salamanca;

• Declaraţia mondială asupra educaţiei pentru toţi.

Constituţia României (art.46) prevede următoarele: „Persoanele handicapate se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de prevenire, de tratament, de readaptare, de instruire şi de integrare a handicapaţilor, respectând îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor”.

Educaţia reprezintă, pentru orice societate, vectorul dezvoltării durabile și a unei societăți sănătoase.

Educația remedială este parte a educației copilului care are ca obiectiv stimularea finalizarii învățământului obligatoriu şi îmbunătățirea ratei succesului școlar pentru copiii din grupurile dezavantajate.

Organizarea unui program de remediere are un impact semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat dificultăţi de învăţare. În orele de educație remedială, copiii sunt sprijiniţi în efectuarea asistată a temelor, în activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a dificultăţilor în învăţare, precum şi în activităţi de educaţie plastică sau jocuri distractive, cu scop educativ indirect.

Pentru ca activitățite de educație remedială să fie eficace se urmăresc mai multe aspecte: diversitatea, accesibilitatea şi estetica materialului didactic prezentat; cadrul ambiental personalizat cu lucrările elevilor sau schimbarea locaţiei de lucru; aplicarea unor strategii de învăţare prin cooperare ca metode de promovare a armoniei sociale; percepţia şi feed-back-ul părinţilor pe parcursul desfăşurării activităţilor de remediere; implicarea mediatorului şcolar în buna desfăşurare a activităţii de educaţie remedială. Scopul educației remediale - stimularea finalizarii învațământului obligatoriu (prevenirea abandonului școlar) şi îmbunatățirea ratei succesului școlar pentru copiii din grupurile dezavantajate.

           Educaţia incluzivă implică asumarea de noi roluri de către toţi actorii procesului de învăţămînt. Pentru ca şcolile obişnuite să facă faţă provocărilor legate de inserţia copiilor cu CES, personalul didactic trebuie să beneficieze de sprijin în activitatea la clasă.

 Experienţa didactică permite armonizarea rolurilor învăţătorului de la clasă în noul context al educaţiei integrate, cu ceilalţi membri ai echipei de lucru: profesorul de sprijin, logopedul, părintele, medicul, asistentul social şi directorul şcolii.

Alternativă a învăţământului special, educaţia integrată permite acordarea serviciilor de sprijin pentru copii cu posibilităţi reale de recuperare şi reintegrare, care altădată ar fi fost orientaţi către şcoala specială.

  1. CJRAE/CMBRAE – INSTITUȚII CARE ASIGURĂ SERVICII EDUCAȚIONALE DE SPRIJIN
  2. COMPETENȚE MANAGERI ȘCOLARI ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR
  3. COMPETENȚE MANAGERI ȘCOLARI ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR
  4. Bune practici privind dezvoltarea sistemului de educaţie incluzivă (1)