Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate
Inteligenţa şcolară de limită a unui elev este caracterizată prin capacitatea de a se adapta doar la limita inferioară a cerinţelor activităţii şcolare. Aceştia rezolvă sarcinile intelectuale doar parţial şi la un nivel inferior faţă de majoritatea colegilor de aceeaşi etate cronologică. Aceşti elevi au, de cele mai multe ori, sentimentul insuccesului şcolar, a trebuinţei de apărare, de a evita pedeapsa şi inferioritatea şi, din acest motiv, dezvoltă o atitudine negativă, opozantă faţă de instituţia şcolară. Ori, de aici şi până la absenteism sau abandon şcolar – forme specifice de devianţă şcolară – nu mai este decât un pas. Elevul care în situaţiile problematice prevede insuccesul sau simte o stare de teamă, de nesiguranţă, îşi va putea organiza cu mare dificultate energiile emoţionale necesare realizării cu succes a activităţii şcolare. Teama, însoţită de nesiguranţa afectivă, influenţează negativ inteligenţa şcolară de limită, provocând frecvent inhibiţia şcolară.
Toleranţa şi intoleranţa sunt în toate faptele noastre de viaţă, de la jocul din grădiniţe până la jocul marilor puteri, şi există la orice nivel: în familie, între grupuri, comunităţi, popoare sau religii. Este premiza păcii şi a dezvoltării sustenabile, iar în Ziua Internţională a Toleranţei, opinia publică este mobilizată în favoarea educaţiei pentru toleranţă.
Într-o lume a diversităţii, toleranţa este o premiză a păcii şi un mijloc al dezvoltării sustenabile, pentru că încurajează construirea de societăţi mai inclusive şi mai puternice care să atragă idei, enegii creative şi talente. Toleranţa nu înseamnă indulgenţă sau indiferenţă, este angajamentul reînoit zi de zi de a căuta în diversitatea noastră legăturile care unesc umanitatea.
Citește mai mult: 16 noiembrie, Ziua Internaţională a TOLERANŢEI
Violenţa este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presa scrisă sau audiovizualul informează în permanenţă cu privire la manifestări diverse ale acestui fenomen. Apariţia diferitelor forme de violenţă în mediul şcolar pare aproape o fatalitate şi devine, adesea, un lucru obişnuit, cu care semenii coexistă fără măcar a se mai sesiza asupra pericolului. Chiar dacă reprezintă o problemă delicată, punerea sub control a fenomenului violenţei nu se poate face decât dacă îi sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare şi posibilităţile de prevenire. Problema violenţei în şcoală poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toţi cei implicaţi în actul educaţional.
Citește mai mult: VIOLENŢA ŞCOLARĂ – PREVENŢIE ŞI INTERVENŢIE
Publicația “Educatia pentru toti si pentru fiecare” își propune să radiografieze situația copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale (CES) din învăţământul de masă, în contextul în care educația incluzivă sau educația accesibilă tuturor copiilor indiferent de etnie, statut social sau dizabilitate este văzută ca o prioritate majoră a sistemelor educaționale moderne.
http://www.unicef.ro/publicatii/educatie-pentru-toti-si-pentru-fiecare/
Principiile societății actuale au la bază valori precum echitatea, participarea și respectul pentru diversitate și diferențele dintre oameni – ca atare, este nevoie ca la nivelul școlilor, situația copiilor cu dizabilități să fie abordată într-o manieră umanizată, incluzivă. Rezultatele cercetărilor din ultimii 10 ani indică, în acest sens, o mai bună ințelegere a nevoilor acestor copii din partea cadrelor didactice.
Studiu de caz
Şcoala are datoria de a asigura şanse egale tuturor elevilor. A asigura şanse egale elevilor înseamnă a asigura posibilităţi maxime de dezvoltare fiecăruia, în funcţie de aptitudinile şi interesele sale.
Educaţia incluzivă a devenit parte integrantă a educaţiei pentru toţi şi constituie răspunsul şcolii la nevoile ce decurg din diversitatea copiilor. Sunt aduşi elevii împreună într-o sală de clasă şi într-o comunitate, indiferent de punctele lor forte sau punctele slabe în orice domeniu, căutându-se maximizarea potenţialului tuturor.
Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să recunoască diferite cerinţe educaţionale ale copiilor, să reacţioneze adecvat la acestea, să asigure o educaţie de calitate pentru toţi. Este vorba de o altă opţiune de politică a educaţiei, pentru ca şcolile să poată oferi răspunsuri adecvate cerinţelor educaţiei diferite ale copiilor.