• Sunteți aici:  
  • Acasă
  • Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate

Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate

Familia face astăzi parte din categoria instituţiilor disputate în plan politic și științific și, ca urmare, controversate, atât în plan etic, moral, juridic, teologic, religios, cât şi în plan academic. Acesta este și finalitatea studiilor, din multiple domenii, despre familie, anume tentativa de a elucida ori de a explica anumite trăsături şi evoluţii care stârnesc nedumerire şi care antrenează consecinţe, chiar mutaţii grave la nivelul societăţii ca ansamblu şi, implicit, la nivelul individului.

Înainte de descoperirea problemelor şi unor așa-zise disfuncţionalităţi apărute în cadrul familiei în efortul ei de adaptare la societatea modernă, părerea generală, atât în plan științific, cât și în modul de cunoaștere comună, era că familia este principala sursă a socialităţii şi sociabilităţii umane și principalul mod de integrare și incluziune a individului în lumea socială; de asemenea, oameni de știință, precum Auguste Comte, întemeietorul sociologiei, ori Ferdinand Tonnies, un clasic al acestei discipline, – și, cu ei, majoritatea  gânditorilor din domeniul disciplinelor socio-umane – considerau și afirmau că modelul familial este cel care a fost (şi trebuie, în continuare, să fie) preluat în organizarea societăţii ca ansamblu (vechile societăţi, ca şi actualele organizări sociale care se conformează încă unui model tradiţional, păstrează modele de structuri inspirate de comunitatea familială).

 

Învăţarea socială reprezintă o însușire a cunoştinţelor şi a deprinderilor prin observarea directă sau indirectă a comportamentelor unor modele şi a consecinţelor pe care le au aceste comportamente asupra modelelor.

Teoria învăţării sociale explică procesele prin care: se achiziţionează un comportament sau o secvenţă de comportament, se iniţiază comportamentele şi se menţin pattern-urile de comportament. Deoarece învățarea socială se manifestă prin capacitatea de a reproduce un comportament observat, se cuvine să o asimilăm imitației amânate, această învațare sociala se diferențiază de celelalte forme de învățare prin faptul că un comportament poate fi învâțat să fie efectuat și, cu atât mai mult, fară ca subiectul să fie supus nici unui fel de întărire.

Psihologul care a abordat această teorie este Albert Bandura care a aplicat teoria învăţării sociale în studierea agresivității.

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

În procesul de integrare socială a persoanelor, în socializarea copiilor, dar și adulților, în orice demers de incluziune culturală sau socială, comunicarea este esențială.

Comunicarea derivă, etimologic, de la cuvântul latinesc communis care însemna a pune în acord, a face ceva comun, a împărţi sau împărtăşi cu ceva cu cineva; actual, în literatura de specialitate, comunicare desemnează, în general, un proces de circulare a sensurilor acţiunii umane. O definiţie la îndemână este aceea de „orice transmitere a informaţiilor, ideilor şi emoţiilor de la o entitate socială (persoană, grup uman, colectivitate) la alta prin intermediul mesajelor” (Chelcea, Ivan, Chelcea, 2008, p. 15). O altă definiție a comjunicării este de proces de stabillire a semnificațiilor, întâlnit în toate situațiile și contexte sociale. Pentru om, existența este imposibilă în lipsa acestui permanent efort de a stabili semnificațiile oricărui obiect, faptă, situație, comportament pe care îl întâlnește. Ca atare, comunicarea este studiată de psihosociologie, de semiologi, specialiștii mass media, lingviști; în ultima perioadă, studierea comunicării se asociază domeniului studiilor culturale.

NATURA UMANĂ – PREMIZĂ A INCLUZIUNII SOCIALE ȘI EDUCAȚIONALE

Discutăm, în legătură cu bazele acțiunii de incluziune sociale și, în consecință, a programului de incluziune educațională, despre factorul psihic care constituie baza comună a personalităților și comunităţilor. Asupra diversității de grupuri sociale și de caractere, atât de mare încât a generat ipoteza unicității, ireductibilității culturale și psihologice a actorilor sociale,  acţionează factori precum clima, relieful, asocierea şi alţi factori în vederea esențializării și precizării unui anumit specific. Esenţa spirituală (sau psihică, în formularea preferată de Nicolae Petrescu – Petrescu, 1994) a acestui factor este evidenţiată în cercetările antropologice prin delimitarea etapei desprinderii de natură (de animalitate, în concepţiilor evoluţionismului) de cea a inserării în cultură sau de etapa apariţiei omului din realitatea grupului social.

  1. Limbajul și Funcțiile Limbajului
  2. Despre Noi și Ceilalți în teoria antropologică
  3. Rolul de integrator social al culturii
  4. Înainte de a scrie, copilul desenază