Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

          INDEXUL INCLUZIUNII ŞCOLARE

         Dimensiunile de bază ale educaţiei incluzive pot fi identificate, evaluate și interpretate cu ajutorul Indexului incluziunii școlareelaborat în Marea Britanie, de către doi autori - Tony Booth și Mel  Ainscow – prin colaborarea, pe o perioadă de 3 ani, cu diverși specialiști experimentați în promovarea implementării educaţiei incluzive în şcoli (cadre didactice, părinţi, pedagogi, cercetători şi reprezentanţi ai unei organizaţii a persoanelor cu dizabilităţi). Prima versiune publicată a apărut în anul 2000, iar cea de a doua - în 2002.    

         Conform Indexului incluziunii școlare – trei dimensiuni definesc școala incluzivă, cele 3 dimensiuni constituind orientări de bază şi criterii de evaluare a nivelului de dezvoltare a şcolii incluzive: culturile, politicile şi practicile.

A.   culturile incluzive (concepţii, atitudini, tradiţii, obiceiuri) - asigură crearea și  promovarea incluziunii; dezvoltarea valorilor incluzive, împărtăşite de întreaga comunitate şcolară, determină schimbări importante pe celelalte dimensiuni.

B.   politicile incluzive - asigură cadrul instituţional de dezvoltare a educației incluzive la nivelul școlii. Ele asigură proiec­tarea proceselor, și, în aceleași timp, antrenează toţi participanții la actul educaţional să devină promotori activi ai incluziunii; oferă repere pentru strategii clare, care orientează comunitatea şcolară şi membrii acesteia spre dezvoltarea inclu­ziunii reale, de calitate.

C.   practicile incluzive - asigură transferul politi­cilor şi culturii în activitate curentă, desfăşurată la clasă şi în afara ei, orientată spre includerea efectivă a tuturor copiilor/ elevilor în procesul educaţional.

         Indexul incluziunii școlare este structurat pe dimensiuni, secțiuni și indicatori: fiecare diemnsiune (din cele 3) este structurată pe două secţiuni, care, la rândul lor, conţin seturi de indicatori – denumiți indicatori ai incluziunii.

        

      În prezent, deşi programele de formare continuă pentru cadre didactice sunt construite pentru formarea/ dezvoltarea de competenţe şi aspectele legate de evaluarea cursantului sunt acoperite de documentaţia de acreditare a programului de formare, în majoritatea situaţiilor realizându-se mai degrabă o evaluare a cunoştinţelor acumulate de cursant decât o evaluare a competenţelor formate/dezvoltate prin programul de formare.

               Furnizorii de programe acreditate de formare continuă a cadrelor didactice încurajează beneficiarii să evalueze utilitatea programului de formare din propria perspectivă. Sunt situaţii în care, furnizorii de programe de formare continuă cer directorilor de şcoală să precizeze cum anume vor monitoriza aplicarea la clasă a celor învăţate la cursul de formare dar aceasta nu înseamnă că directorii beneficiarilor monitorizează dacă şi cum anume beneficiarul utilizează competenţele vizate de stagiul de formare. Lipsa unei culturi a dezvoltării profesionale la nivelul şcolilor ne fac să afirmăm că această recomandare este extrem de rar pusă în practică. În general, după evaluarea cursanţilor furnizorii de formare continuă nu mai urmăresc dacă competenţele dezvoltate de curs sunt utilizate de cadrele didactice în context şcolar.

Măsurarea eficienței programelor de instruire a cursanţilor consumă timp și resurse şi multe programe de formare în domeniul educației incluzive eșuează în a livra beneficiile așteptate. Doar un sistem foarte bine structurat de măsurare a efectelor acestor programe poate ajuta furnizorii de formare să identifice cauzele ineficienței.

În elaborarea strategiilor pentru formarea cadrelor didactice în domeniul educației incluzive trebuie să se aibă în vedere specificul acestui tip de educaţie şi particularităţile copiilor cu care cadrele didactice lucrează la clasă. Astfel, un program de formare care a dat rezultate cu o anumită grupă de cursanţi poate deveni un program ineficient din punct de vedere al costurilor implicate raportate la rezultatele/ obţinute. De aceea, este deosebit deimportant pentru un furnizor de formare să măsoare permanent impactul  acestor rezultate asupra cursanţilor şi chiar asupra beneficiarilor finali ai educaţiei, copiii.

            Funcționarea individului în societatea cunoașterii presupune ca acesta sã fie alfabetizat funcțional, adicã sã aibã capacitatea unei persoane de a citi, a scrie și a socoti, adicã sã fie alfabetizat. Pe mãsurã ce societatea s-a dezvoltat si au sporit cerințele cu privire la capacitatea persoanei de a face fațã provocãrilor unei lumi extrem de dinamice, conceptul a înglobat mai multe dimensiuni. Astfel, conceptul de alfabetizare a evoluat și  existã azi 3 forme ale acestuia:

-          Alfabetizarea de bazã – capacitatea persoanei de a citi și de a scrie, care genereazã încredere în sine și motivație pentru dezvoltare ulterioarã. Aceste competențe corespund nivelului 1 din cadrul testelor PISA;

-          Alfabetizarea funcționalã – capacitatea persoanei de a citi, de a scrie, de a înțelege și de a aplica în practicã informațiile extrase din text, ceea ce îi permite funcționarea în societate, acasã, la școalã și la locul de muncã. Aceste competențe corespund nivelului 3-4 din testele PISA;

-          Alfabetizarea multiplã – capacitatea persoanei de a folosi competențele de citire și de scriere pentru a produce, a înțelege, a interpreta și a evalua critic texte multimodale (textele care folosesc mai multe sisteme semiotice). Aceste competențe corespund nivelul 5 din testele PISA.

Cu puțin timp în urmã, în atenția opiniei publice a fost adusã informația potrivit cãreia aproximativ 42% dintre elevii români în vârstã de cincisprezece ani pot fi considerați analfabeți funcțional, pentru cã, deși citesc un text, în fapt nu îi înțeleg conținutul și, ca atare, nu-l pot utiliza ca resursã. În comparație cu media europeanã, care este de 20%, situația de la noi apare ca îngrijorãtoare. Se povestește, într-o notã anecdoticã, faptul cã, întrebat fiind ce este inteligența, Alfred Binet ar fi rãspuns: „Inteligența este ceea ce mãsoarã testul meu de inteligențã“. În mod analog, am putea constata și noi cã analfabetismul funcțional este ceea ce mãsoarã testul PISA. În România, testul a fost aplicat ultima datã în anul 2015 și a implicat 185 de școli care au constituit un eșantion reprezentativ pentru sistemul nostru de educație. Domeniul principal de evaluare în 2015 a fost Științe și tehnologii (cu aproximativ 75% dintre itemi), apoi Matematicã (cu aproximativ 15% dintre itemi) și Citire/Lecturã (cu aproximativ 10% dintre itemi).