- Sunteți aici:
-
Acasă
- Bază de date online cu resurse pentru dezvoltarea unui management instituțional antreprenorial de calitate în școli defavorizate
Bază de date online cu resurse pentru dezvoltarea unui management instituțional antreprenorial de calitate în școli defavorizate
Modelul instituțional de educație a diferit în școlile din estul și vestul Europei, din sudul și din nordul continentului. Totuși, anumite formule de organizare a activității didactice au cunoscut eficiență și popularitate, fie din cauza instituțiilor care le susțineau (biserica), fie al metodelor și rezultatelor activității pedagogice. Încă din Evul Mediu sunt atestate patru tipuri de instituții școlare, care își vor continua activitatea și în modernitatea europeană:
1) școli ale profesorilor, dascăli cu sau fără pregătire didactică care instruiau copiii din cartier în schimbul unor taxe, în casele proprii sau închiriate;
2) școli sponsorizate de oameni bogați;
3) școli municipale, aflate în subordinea și în întreținerea autorităților locale și
4) școli ecleziastice, organizate pe lângă mănăstiri sau catedrale, care proliferează mai ales după Reformă și Contrareformă (sec. al XVII-lea).
Citește mai mult: Instituții școlare în modernitatea europeană
Învățământul de masă nu este același lucru cu învățământul public. Dacă cel din urmă este aproape permanent prezent în istoria umanității (cel puțin a celei din spațiul european), cel dintâi a apărut odată cu emergența statelor naționale, având, așadar, o istorie mult mai scurtă.
Alfabetizarea. Odată cu sec. al XVI-lea, Europa intră treptat în procesul de alfabetizare a populațiilor – cel puțin a celor din societățile nordice și occidentale. Rata de alfabetizare urcă începând cu secolele al XVI-lea și al XVII-lea, dar nu ca o evoluție liniară și continuă, ci suferind reculuri, datorate fie perioadelor de război, de sărăcie, molimi, fie valurilor de imigranți din mediul rural sau deteriorării rețelei școlare. În general, în documentele publice ale epocii (registre de stare civilă sau parohiale), bărbații sunt dovediți mai alfabetizați decât femeile, ceea ce este firesc, dacă ne gândim că activitatea masculină presupune în mai mare măsură activitatea în afara casei, interferența cu străini sau cu instanțe publice. De asemenea, sunt diferențe de alfabetizare datorate diferențelor de statut social și ocupație: clericii, nobilii, marii negustori sunt mai alfabetizați decât meseriașii calificați sau decât agricultori, păstori, pescari sau lucrătorii zilieri.
Citește mai mult: CONDIȚIILE DE APARIȚIE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI DE MASĂ EUROPEAN
Modernizarea urmăreşte reducerea acelui decalaj, care există între educaţie şi societăţii. Acţiunii de modernizare îi revine sarcina de a depista mijloacele pedagogice dezvoltarea indispensabile perfecţionării educaţiei şi a transformării ei într-o forţă motrice a dezvoltării societăţii. Această adaptare a învăţământului la cerinţele şi coordonatele progresului social a constituit o preocupare continuă a reprezentanţilor şcolii şi gândirii pedagogice progresiste.
Literatura de specialitate oferă o serie de modele care pot sprijini cu succes profesorul în demersul său de gestionare a situațiilor conflictuale din sala de clasă şi de respectare a regulilor.
Modelul Canter solicită ca profesorul să se manifeste pozitiv în toate situațiile, să formuleze reguli şi aşteptări clare, să-i ajute pe elevi să conştientizeze consecințele încălcării regulilor şi să utilizeze stimulările adecvate. El face referire şi la existența unei dicipline pozitive în sala de clasă. Aceasta cuprinde cinci etape: • recunoaşte şi îndepărtează blocajele din calea disciplinei pozitive; • exersează utilizarea stilurilor pozitive de răspuns; • fixează limite; • învată sa respecte limitele; • implementează un sistem de aserŃiuni pozitive. Scopul modelului Canter este de a-i ajuta pe profesori să fie calmi, dar energici cu elevii. Acest model pune accentul pe formularea de reguli şi aşteptări clare, caracterul pozitiv al atitudinii profesorului, aplicarea corectă a sistemului de recompense şi pedepse atunci când este nevoie.
În rândul instituțiilor educaționale formale (extrafamiliale), cel mai important loc îl ocupă astăzi școala. Atestată ca instituție publică în civilizațiile greacă și romană ale antichității, școala nu avea însă de atunci forma cunoscută astăzi. Conform lui Ulpian (jurist roman, sec. II-III d.Hr.), existau, pe lângă pedagogii din familiile înstărite, „în cetăți și în târguri dascăli care îi învață pe copii noțiunile elementare ale scrisului” (cf. Ariès și Duby, 1994, vol.I, p. 29).
În acest sistem, învățământul public se desfășura dimineața și existau vacanțe, stabilite conform calendarului religios. Până la vârsta de 12 ani, școlile erau mixte, frecventate atât de băieți, cât și de fete. După această vârstă, la Roma numai băieții familiilor înstărite își continuau învățătura: studierea autorilor clasici, mitologiei, retoricii. Studiile aveau ca scop cultivarea și înnobilarea spiritului, și nicidecum căutarea răspunsurilor la curiozitatea studenților sau pregătirea pentru viitoarea ocupație. Funcția școlii nu era, așadar, de a adapta omul societății sau de a-l forma, ci de a-l cultiva și înfrumuseța spiritual. În Grecia, educația publică se desfășura în gimnaziu; jumătate din educație era fizică, apoi se mai studiau muzica, Homer, filosofia și puțină retorică.
Citește mai mult: IPOSTAZE INSTITUȚIONALE ALE EDUCAȚIEI DE-A LUNGUL ISTORIEI