Copilăria și înțelegerea ei din multiple puncte de vedere, cultural, social, psihologic sunt una dintre cele mai importante resurse pentru a putea gestiona educația de masă, mai cu seamă în zonele defavorizate. Necunoașterea resurselor specifice vârstei copilăriei, a modurilor de reprezentare și explicare a lumii poate conduce învățământul în eșec și disfuncționalitate, generațiile de copii în analfabetism funcțional, cultural și social, și societatea în discontinuitate valorică, culturală, socială.

Copilăria, a cărei desfășurare convențională este stabilită în culturile europene între 0 și 14 ani, este, în general vorbind, vârsta creșterii fizice și intelectuale. Fazele convenționale ale acestei perioade sunt a) copilul nou-născut, b) copilul mic, c) copilăria mijlocie (6-12 ani) și pubertatea (13-14 ani). În această perioadă a vieții, psiho-sociologii consideră că se disting sexele, că sunt asimilate valorile masculinității și feminității. De asemenea, se formează legăturile cu familia, cu grupurile de vârstă, din ce în ce mai importante. Ulterior, viața umană va parcurge vârstele tinereții (19-25 de ani; capacitatea intelectuală este la nivel maxim de înțelegere și productivitate intelectuală, are loc autonomizarea judecății personale), vârsta adultă (26-65 de ani, caracterizată prin stabilitate, maturitate) și bătrânețea (după 65 de ani).

Citește mai mult: Copilăria ca etapă a vieții

Copiii în lege

Potrivit legislației actuale românești, copilul este ,,persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii, conform art.4 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Totodată, România respectă și adoptă, în legislația proprie, prevederile Convenției ONU asupra drepturilor  copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989: „În sensul prezentei convenții, prin copil se întelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub această vârstă”. (Legea 18/1990)

Citește mai mult: Copiii în România – privire retrospectivă

Munca în echipă este capacitatea de a munci împreună pentru a realiza o idee comună. Capacitatea de a direcţiona realizările individuale spre obiectivele organizaţionale. Este sursa ce le permite oamenilor obişnuiţi să atingă rezultate neobişnuite.   (Andrew Carnegie - Cel mai bogat om din lume în 1901).

Formal şi informal, majoritatea dintre noi petrecem cel puţin o parte din timpul nostru la serviciu în echipe.  În această privinţă, elevii noştri ne vor călca pe urme, şi este responsabilitatea noastră să-i pregătim pentru aceasta.  Munca în echipă sau în grupuri este  inclusă în definiţia învăţării centrate pe elev. 

Învăţarea centrată pe elev are loc atunci când elevii muncesc atât în grupuri, cât şi individual, pentru a explora probleme şi a deveni manipulatori activi de cunoştinţe, mai degrabă decât receptori pasivi ai acestora. (S.W. Harmon & A. Hirumi, 1996).

Citește mai mult: Avantajele muncii în echipă pentru învăţământul şi formarea tehnică şi profesională

„De ce eşuează atât de multe echipe?”  Dacă reflectăm asupra aspectului pozitiv al acestei observaţii, ne punem întrebarea „Ce anume face eficientă o echipă?”

 Diagrama  prezintă unele din trăsăturile care se observăm în echipele eficiente.

Citește mai mult: Aspecte organizatorice ale unei echipe eficiente